Pentru a reduce poluarea, Parlamentul European va interzice din 2035 producţia de maşini pe benzină şi motorină.
Parlamentul European a aprobat, marţi, printr-un vot final, un proiect de regulament care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice, adică pe bază de motorină şi benzină, începând din 2035, ca parte a pachetului "Pregătiţi pentru 55".
Noua legislaţie stabileşte calea de urmat pentru a reduce la zero emisiile de dioxid de carbon pentru autoturismele şi vehiculele utilitare uşoare noi până în 2035. Este vorba de un obiectiv aplicabil întregului parc de vehicule de la nivelul Uniunii de a reduce emisiile de CO2 produse de autoturismele şi camionetele noi cu 100% comparativ cu 2021. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 au fost fixate la 55% pentru autoturisme şi 50% pentru camionete.
"Regulamentul încurajează producţia de vehicule cu emisii scăzute sau zero. El cuprinde o revizuire ambiţioasă a obiectivelor pentru 2030 şi un obiectiv de emisii zero pentru 2035, care este esenţial pentru a putea realiza neutralitatea climatică până în 2050. Obiectivele oferă claritate industriei auto şi stimulează inovaţia şi investiţiile în cazul producătorilor de maşini. Consumatorii vor putea cumpăra şi conduce mai ieftin maşinile cu emisii zero, iar o piaţă la mâna a doua va apărea mai rapid. Astfel, condusul sustenabil va deveni accesibil tuturor", a declarat raportorul Jan Huitema (Renew).
Măsuri esenţiale prevăzute de regulament:
- Comisia va prezenta până în 2025 o metodologie de evaluare şi raportare a datelor referitoare la emisiile de CO2 pe durata întregului ciclu de viaţă al autovehiculelor şi camionetelor vândute pe piaţa Uniunii. Raportul va fi însoţit de propuneri legislative acolo unde este necesar.
- Până în decembrie 2026, Comisia va monitoriza decalajul dintre valorile limită de emisie şi consumul de combustibil şi de energie în condiţii reale de conducere. De asemenea, va întocmi un raport referitor la o metodologie de ajustare a emisiilor specifice de CO2 ale producătorilor şi va propune măsurile care ar trebui luate.
- Producătorii responsabili pentru o producţie mică într-un an calendaristic (între 1.000 şi 10.000 de autoturisme noi sau între 1.000 şi 22.000 de camionete noi) pot obţine o derogare până la sfârşitul anului 2035, iar producătorii care înregistrează sub 1.000 de vehicule noi pe an vor continua să beneficieze de derogarea existentă.
- Mecanismul existent de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero şi cu emisii scăzute (ZLEV), care recompensează producătorii care vând mai multe asemenea vehicule (cu emisii de la zero la 50g CO2/km, cum ar fi vehiculele electrice şi vehiculele hibride performante) aplicând obiective mai scăzute de reducere a emisiilor de CO2, va fi adaptat la tendinţele preconizate de vânzare a vehiculelor. Între 2025 şi 2029, valoarea de referinţă pentru ZLEV va fi de 25 % pentru vânzarea de autoturisme noi şi de 17 % pentru camionetele noi, urmând să fie eliminată din 2030.
- Din doi în doi ani, începând cu sfârşitul anului 2025, Comisia va publica un raport pentru a evalua progresele înregistrate în domeniul mobilităţii rutiere cu emisii zero.
Există infrastructură suficientă pentru mașinile cu emisii zero de CO2?
Producătorii lucrează în prezent la mașini cu o autonomie de peste 600 de kilometri. Eficiența acestora se îmbunătățește, astfel încât mașinile nu vor mai fi încărcate la fel de des sau ar putea fi încărcate cu o priză obișnuită de acasă.
De asemenea, Parlamentul European a convenit anul trecut asupra poziției sale cu privire la infrastructura pentru combustibilii alternativi, pentru a asigura mai multe stații de încărcare electrică și alimentare cu hidrogen.
Ce se va întâmpla cu mașinile actuale pe benzină și motorină? Mai putem să le conducem după 2035?
Noile reguli nu arată că toate mașinile de pe șosele trebuie să producă zero emisii de CO2 până în 2035. Aceste reguli nu afectează mașinile existente. Dacă cumpărați o mașină nouă acum, o vei putea conduce până la sfârșitul duratei de ei viață. Dar, pentru că durata medie de viață a unei mașini este de 15 ani, din 2035 trebuie să urmărim ca toate mașinile să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2 până în 2050.
VEZI AICI mai multe informaţii într-un material informativ al UE.