Ucraina: Zelenski exclude orice cedare teritorială către Rusia în schimbul păcii

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, exclude orice acord de pace cu Rusia care să implice vreo cedare către aceasta din teritoriul Ucrainei, transmite joi agenţia EFE, citând dintr-un interviu pe care liderul ucrainean l-a acordat postului BBC.

"Orice compromis teritorial ne va transforma într-un stat mai slab", consideră Zelenski, care mai crede că "armele sunt singurul limbaj pe care Rusia îl înţelege".

"Nu este o problemă de compromis în sine. Nu ne este frică de ele, în viaţă facem milioane de compromisuri. Dar întrebarea este "cu cine ?". Compromisuri cu (preşedintele rus Vladimir) Putin? Nu, pentru că nu există încredere", a indicat preşedintele ucrainean.

În interviul acordat înaintea împlinirii unui an de la lansarea campaniei militare ruse contra ţării sale, Zelenski a estimat că ofensiva militară rusă de primăvară a început deja. "Atacurile ruse vin deja din mai multe direcţii", a remarcat el, exprimându-şi speranţa că vecinul belarus aliat al Moscovei "nu se va alătura" războiului. Dar "dacă o face, vom lupta şi vom supravieţui", a continuat el, avertizându-l cu acest prilej pe omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko că ar face "o greşeală enormă" dacă ar permite din nou armatei ruse să folosească teritoriul Belarusului pentru a ataca Ucraina.

Trupele ruse desfăşoară în prezent în estul Ucrainei o ofensivă în care avansează constant, dar foarte lent şi cu preţul unor mari pierderi în oameni şi echipamente, potrivit Agerpres. 

Te-ar putea interesa și: