Ucraina aşteaptă să primească săptămâna aceasta din partea Uniunii Europene un ajutor financiar de cinci miliarde de euro, destinat susţinerii economiei şi armatei sale, precum şi pregătirilor pentru sezonul de iarnă, a declarat duminică premierul ucrainean Denis Şmigal, aflat într-o vizită în Germania, relatează Reuters.
Războiul provocat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei secătuieşte resursele financiare ale Kievului, care a cerut în mod repetat ajutoare financiare din partea UE, SUA şi creditorilor internaţionali.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că în urma agresiunii militare ruse deficitul bugetar al Ucrainei a ajuns la circa 5 miliarde de dolari lunar.
Noul pachet de asistenţă financiară oferit de UE ''va ajuta la asigurarea stabilităţii economiei noastre, la susţinerea armatei şi (...) pregătirea sezonului (în care este nevoie n.red.) de încălzire'', a declarat premierul ucrainean.
Creditorii externi ai Ucrainei au acceptat luna trecută cererea de a îngheţa timp de doi ani plăţi în contul unor obligaţiuni internaţionale în valoare de circa 20 de miliarde de dolari, modalitate prin care guvernul de la Kiev a evitat intrarea în incapacitate de plată, scrie Agerpres.