Trupul Papei Francisc a fost mutat, miercuri, în Bazilica Sfântul Petru pentru a permite credincioşilor catolici să îi aducă un ultim omagiu înainte de funeraliile care se aşteaptă să îi aducă la Roma pe preşedintele american Donald Trump şi zeci de alţi lideri mondiali.
Cardinali, preoţi şi gărzi elveţiene cu cască au păşit încet pe vasta esplanadă luminată de soare, în timp ce un cor bărbătesc a cântat psalmi şi rugăciuni în latină, iar clopotele bazilicii au bătut.
Trupul papei în vârstă de 88 de ani, care a murit în urmă cu două zile în apartamentul său de la reşedinţa Santa Marta, după ce a suferit un accident vascular cerebral, a fost ridicat pe o platformă de lemn de către 14 purtători ai sicriului, care aveau mănuşi albe şi purtau costume negre.
În timp ce sicriul a traversat Piaţa Sfântul Petru, o mulţime de câteva mii de persoane a izbucnit în aplauze repetate - un semn tradiţional italian de respect la astfel de evenimente.
Francisc a cerut să fie înmormântat în Santa Maria Maggiore din Roma, o bazilică romană de care era deosebit de ataşat, mai degrabă decât în Basilica Sfântul Petru, ca mulţi dintre predecesorii săi, cu o simplă inscripţie a numelui său în latină, Franciscus.
Marţi, Vaticanul a difuzat imagini cu papa îmbrăcat în veşmintele sale, ţinând în mână un rozariu, cu gărzile elveţiene în picioare lângă sicriul său. Demnitari, inclusiv preşedintele italian Sergio Mattarella şi lideri evrei italieni, au venit să aducă un omagiu.
Moartea sa, care a fost o surpriză relativă, deoarece apăruse în public cu o zi înainte, dar părea încă fragil după o dublă pneumonie şi o spitalizare de cinci săptămâni care s-a încheiat la 23 martie, a pus în mişcare ritualuri străvechi.
Aproximativ 60 de cardinali s-au reunit marţi pentru a decide planurile funerare, fiind planificate mai multe întâlniri în zilele următoare cu privire la alte afaceri urgente. Conclavul, care îl va alege pe noul papă, nu este aşteptat să înceapă înainte de 6 mai.
Nu există un candidat clar la succesiunea lui Francisc, deşi casele de pariuri britanice i-au desemnat ca favoriţi pe Luis Antonio Tagle, un reformator din Filipine, şi Pietro Parolin, o alegere de compromis din Italia.
Între timp, în perioada cunoscută sub numele de „sede vacante” (sediu vacant) pentru Biserica Catolică mondială, un cardinal cunoscut sub numele de camerlengo (şambelan), irlandezo-americanul Kevin Farrell, este însărcinat cu afacerile ordinare.