Fostul preşedinte american, Barack Obama, a continuat tradiţia de a dezvălui filmele sale preferate din anul în curs şi a selectat vineri 17 producţii cinematografice pe lista sa din 2022, informează revista Variety.
"Am văzut câteva filme minunate în acest an", declara fostul preşedinte al Statelor Unite într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare. "Vă prezint câteva dintre filmele mele preferate. Ce am ratat?", a adăugat el.
Lista lui Obama include două producţii considerate cu şanse foarte mari în actualul sezon al premiilor de la Hollywood, "Top Gun: Maverick" şi "Everything Everywhere All at Once", dar şi numeroase pelicule străine, precum "Decision to Leave", de Park Chan-wook, "Petite Maman", de Celine Sciamma" şi "Wheel of Fortune and Fantasy", de Ryusuke Hamaguchi.
Celelalte producţii cinematrafice apreciate de Barack Obama în 2022 sunt următoarele: "The Fabelmans", de Steven Spielberg, "The Woman King", de Gina Prince-Bythewood, "Aftersun", de Charlotte Wells, "Emily the Criminal", de John Patton Ford, "The Good Boss", de Fernando Leon de Aranoa, "A Hero", de Ashgar Farhadi, "Hit the Road", de Panah Panahi, "Tar", de Todd Field, şi "After Yang", de Kogonada.