Cântăreaţa şi compozitoarea americană Taylor Swift a devenit prima artistă care atinge cifra de 100 de milioane de ascultători pe lună pe platforma Spotify, a anunţat gigantul de streaming, relatează DPA/PA Media, potrivit Agerpres. 
 
 Megastarul internaţional se află în prezent în turneul "The Eras Tour" în cadrul căruia a susţinut recent patru concerte în Mexic.
 
 Potrivit unui mesaj postat pe conturile oficiale ale Spotify de pe reţelele sociale, "la 29 august, Taylor Swift a devenit prima artistă din istoria Spotify care ajunge la 100 de milioane de ascultători lunari".
 
 Luna trecută s-a anunţat că Taylor Swift a reuşit performanţa de a avea mai multe albume pe primul loc în topuri decât oricare altă artistă din istorie.
 
 "Speak Now (Taylor's Version)", lansat în iulie, a fost al treilea album din cadrul proiectului lui Taylor Swift de reînregistrare a primelor sale şase discuri după ce managerul Scooter Braun i-a vândut catalogul muzical.
 
 Albumul a debutat pe primul loc în topul Billboard 200 din SUA, devenind al 12-lea disc al cântăreţei şi compozitoarei americane ce ajunge pe primul loc.
 
 De asemenea, albumul a devenit cel de-al zecelea disc al lui Swift care ajunge numărul unu în Marea Britanie.
 
 "Speak Now" s-a clasat pe poziţia a şasea după lansarea sa iniţială, în 2010.
 
 În timpul unui concert susţinut pe Stadionul SoFi din California în cadrul actualului său turneu, Swift a anunţat lansarea albumului "1989 (Taylor's Version)" în luna octombrie a acestui an.
Sursa foto: Variety


 
  
  
  
 