SUA au recunoscut luni pentru prima dată că Forţa Spaţială a SUA a desfăşurat arme de "control spaţial" pe orbită, o capacitate care, potrivit secretarului forţelor aeriene, Troy Meink, este destinată să apere forţele americane împotriva acţiunilor ostile ale adversarilor, informează marţi EFE.
"Ne creştem gradul de pregătire împotriva ameninţărilor existente, iar Statele Unite au arme de control spaţial pe orbită capabile să apere Forţa Comună împotriva acţiunilor ostile ale adversarilor", a declarat Meink în timpul unui discurs la conferinţa Aer, Spaţiu şi Cibernetică desfăşurată în Maryland.
Departamentul Forţelor Aeriene a confirmat într-un comunicat că este pentru prima dată când Meink a recunoscut public că Forţa Spaţială a desfăşurat arme în spaţiu.
Instituţia nu a oferit detalii referitor la ce fel de sisteme sunt pe orbită, câte sunt sau când au fost desfăşurate.
Meink a prezentat desfăşurarea ca fiind necesară pentru a răspunde dezvoltării capacităţilor militare spaţiale de către alte ţări şi a susţinut că Statele Unite trebuie să îşi sporească pregătirea pentru ameninţările în rapidă evoluţie.
"Trebuie să ne sporim puterea de luptă şi să inovăm mai rapid decât oricine altcineva (...)", a declarat el.
Secretarul american a anunţat progrese şi în alte programe spaţiale americane, între care dezvoltarea unui sistem de interceptare spaţială şi a unei constelaţii concepute pentru a detecta şi urmări ţinte în mişcare de pe orbită.
Potrivit lui Meink, Statele Unite vor începe încă din luna septembrie lansările din această constelaţie.


