Totodată, după săptămâni de discuții între agențiile federale și grupul de lucru pentru abordarea crizei coronavirusului de la Casa Albă, Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor intenționează să emită cererea.
De asemenea, ordinul CDC ar urma să intre în vigoare pe 26 ianuarie. Acesta este valabil atât pentru pasagerii internaționali, cât și pentru cetățenii americani care se întorc din străinătate și vine la câteva săptămâni după ce Administrația Trump a impus o cerință de testare pentru călătorii din Marea Britanie din cauza îngrijorărilor cu privire la o tulpină mai infecțioasă a virusului care a fost detectată acolo, iar între timp, noua tulpină a fost confirmată și în SUA.
Astfel, călătorii care sosesc în SUA din străinătate vor trebui să fie testați în termen de trei zile de la zbor, iar companiile aeriene vor fi obligate să refuze îmbarcarea oricărui pasager care nu are dovada unui test negativ.