Ministrul de externe sloven Tanja Fajon a avertizat duminică Muntenegrul că negocierile de aderare la Uniunea Europeană ar putea fi suspendate dacă a şasea încercare de a alege judecătorii Curţii Constituţionale va eşua, transmite agenţia de presă HINA.
''Aceasta este o ameninţare gravă. Depinde de politicieni să facă ceea ce am convenit'', a spus Tanja Fajon după o întrevedere, la Podgorica, cu preşedinta parlamentului muntenegrean Danijela Durovic.
La finalul lunii decembrie, şefa diplomaţiei slovene şi omologul său austriac Alexander Schallenberg au fost desemnaţi emisari speciali ai UE pentru Muntenegru.
Duminică, Fajon a făcut o vizită neanunţată la Podgorica, unde sunt în desfăşurare pregătirile finale pentru alegerea judecătorilor Curţii Constituţionale. Votul în parlament va avea loc la finalul acestei luni sau la începutul lui februarie.
Tanja Fajon s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele muntenegrean Milo Djukanovic şi cu premierul Dritan Abazovic. Ea va prezenta un raport în 23 ianuarie în cadrul Consiliului Afaceri Externe al UE.
''Sper că toţi politicienii conştientizează cât de importantă este Curtea Constituţională. Vreau ca Muntenegrul să fie din nou în grupul care face progrese către UE, nu în grupul despre care vorbim ca o problemă în UE'', a subliniat ministrul de externe sloven.
Din luna august Muntenegrul are un guvern interimar. Curtea Constituţională nu poate lua decizii începând din septembrie anul trecut, întrucât are doar trei dintre cei şapte judecători.
Precedentele cinci încercări de a alege restul judecătorilor au eşuat, întrucât niciun candidat nu a obţinut pragul minim de două treimi din voturi.
Alegerea judecătorilor este necesară şi pentru a putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate şi alegerile prezidenţiale la termen, întrucât eventualele contestaţii după scrutin sunt tratate de Curtea Constituţională.