Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că salută planul de pace al Preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care respectă principiile centrale ale cartei ONU, dar că nu sunt semne că liderul rus Vladimir Putin se pregăteşte pentru pace, ci pentru "mai mult război".
"Nu ştim când se va încheia acest război. Dar când se va termina va trebui să realizăm aranjamente pentru ca Ucraina să poată descuraja o agresiune viitoare. Iar istoria nu se repetă. Nu putem permite Rusiei să continue să submineze securitatea europeană", a spus Stoltenberg în cadrul conferinţei de presă premergătoare reuniunii miniştrilor de externe din statele NATO, de marţi şi miercuri, potrivit Agerpres.
El a salutat planul de pace al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care "respectă principiile centrale ale cartei ONU" şi "asigură fundaţia pentru o pace justă şi sustenabilă".
"Dar nu există semne că preşedintele Putin se pregăteşte pentru pace. Se pregăteşte pentru mai mult război. De aceea suntem uniţi în determinarea noastră de a menţine cursul actual. Şi să sprijinim Ucraina atâta timp cât va fi nevoie", a spus Secretarul General al NATO.