Mulţimea care s-a adunat la cimitirul Borisovo de la o periferie a Moscovei unde a fost înmormântat vineri liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi (47 de ani) a scandat "Nu războiului!", în semn de protest faţă de invazia declanşată cu doi ani în urmă de Kremlin în Ucraina.
"Nu i-a fost frică şi nici nouă nu ne este frică!", au strigat susţinătorii lui Navalnîi, în pofida prezenţei numeroase a poliţiei în zonă. "Nu vom ierta", au mai strigat aceştia.
Sicriul cu trupul lui Navalnîi a fost coborât în groapă sub acordurile piesei lui Frank Sinatra 'My Way', în timp ce mulţimea adunată în faţa cimitirului Borisovo, care nu era lăsată de poliţie să intre, scanda 'Rusia va fi liberă', potrivit Meduza.io.
Înaintea de aceasta, în timpul scurtei ceremonii de rămas bun desfăşurată la cimitir, din difuzoare a răsunat partea finală a coloanei sonore din pelicula "Terminator 2". După cum a explicat pentru Meduza.io Leonid Volkov, unul din aliaţii lui Navalnîi, acesta era filmul preferat al disidentului rus.
Înainte de slujba religioasă, lângă biserica din cartierul Mariino din sud-estul Moscovei, unde a locuit Aleksei Navalnîi, s-a adunat o mulţime de câteva mii de oameni, formând un şir foarte lung pe trotuare. Importante dispozitive ale trupelor speciale au fost desfăşurate în zonă, forţele de ordine împânzind întreaga zona cu bariere de protecţie metalice.
Ambasadorii SUA, Franţei şi Germaniei au fost prezenţi la funeraliile lui Navalnîi, iar printre cei care au venit au putut fi văzute şi trei personalităţi cunoscute ale opoziţiei ruse care se mai află încă în libertate: Evgheni Roizman, Boris Nadejdin şi Ekaterina Dunţova.
După decesul subit al lui Navalnîi la 16 februarie într-o colonie penitenciară dincolo de Cercul Polar, Kremlinul a avut o serie de întâlniri cu generali din cadrul FSB şi Ministerul de Interne, au declarat două înalte surse guvernamentale pentru The Moscow Times.
Potrivit acestora, înmormântarea lui Navalnîi a provocat nelinişte în rândul conducerii de vârf a ţării, în pofida încrederii de sine ostentative afişate de preşedintele Vladimir Putin.
Funeraliile lui Navalnîi au constituit un test pentru autorităţile ruse. Acest subiect a fost unul dintre cele mai importante discutate la întâlnirile care au implicat oficiali de la Kremlin, generali FSB şi din Ministerul Afacerilor Interne", a declarat un înalt oficial rus pentru The Moscow Times, sub condiţia anonimatului.
Conform acestei surse, serviciilor speciale li s-a ordonat să desfăşoare o "operaţiune" privind "protejarea ordinii constituţionale de ameninţări". Un rol important în această operaţiune i-a fost atribuită "propagandei".
"A fost trasată sarcina de a nu permite o imagine similară cu funeraliile lui Andrei Saharov", a indicat sursa citată de The Moscow Times. În 1989, sute de mii de oameni au participat la înmormântarea fizicianului sovietic dizident, laureat al Premiului Nobel în 1975, la Moscova.
Actuala conducere nu are nevoie de repetarea acestui scenariu, a explicat cealaltă sursă a The Moscow Times. "De aceea serviciile speciale lucrează conform planului trasat. Şi mass-media de stat au primit ordin să umple spaţiul de emisie, inclusiv cu discursul despre starea naţiunii a preşedintelui, în care acesta a promis investiţii de miliarde de dolari, precum şi cu poveşti conform cărora noua elită rusă este alcătuită din oameni obişnuiţi", a adăugat sursa.
Cu o zi înainte, forţele de ordine au instalat o antenă lângă biserică Icoana Maicii Domnului din cartierul Mariino, unde urma să fie oficiată slujba religioasă, pentru a oferi comunicaţii speciale forţelor de securitate şi a bruia transmisiunile din zonă.
În timpul funeraliilor, autorităţile au oprit internetul mobil în suburbia Mariino, potrivit directorului Societăţii pentru protecţia internetului, Mihail Klimarev. Staţiile de bază au fost trecute pe modulul învechit 3G|UMTS, care are restricţii privind conexiunile simultane, motiv pentru care au apărut defecţiuni, a explicat el.
OVD-Info, grup independent axat pe monitorizarea şi combaterea represiunilor în Rusia, a indicat că poliţia a reţinut mai multe persoane în timpul funeraliilor lui Navalnîi. "Cel mai probabil aceasta s-a făcut pentru a intimida activiştii şi susţinătorii lui Navalnîi", indică organizaţia pe canalul său de Telegram.