Roboţi umanoizi în spaţiu: următoarea frontieră

 

Cu o înălţime de 188 de centimetri şi o greutate de 136 de kilograme, Valkyrie, un robot umanoid construit de NASA, reprezintă o figură impunătoare.

Robotul Valkyrie, numit după o personalitate feminină din mitologia nordică şi testat la Centrul Spaţial Johnson din Houston, Texas, a fost proiectată pentru a funcţiona în "medii degradate sau deteriorate de ingineria umană", cum ar fi zonele afectate de dezastre naturale, potrivit NASA.

Însă roboţi precum acesta ar putea opera într-o bună zi şi în spaţiu.

Un robot umanoid se aseamănă cu o persoană, având de obicei un trunchi, un cap, două braţe şi două picioare. Inginerii cred că, cu ajutorul unui software potrivit, roboţii umanoizi vor putea, în cele din urmă, să funcţioneze în mod similar cu oamenii şi să utilizeze aceleaşi instrumente şi echipamente.

Shaun Azimi, liderul echipei din departamentul Dexterous Robotics din cadrul NASA, a declarat că roboţii umanoizi din spaţiu ar putea să se ocupe de sarcini riscante, cum ar fi curăţarea panourilor solare sau inspectarea echipamentelor care funcţionează defectuos în afara navelor spaţiale, pentru ca astronauţii să poată acorda prioritate explorării şi descoperirilor ştiinţifice.

"Nu încercăm să înlocuim echipajele umane, încercăm doar să le degrevăm de munca plictisitoare, murdară şi periculoasă pentru a le permite să se concentreze asupra activităţilor de nivel superior", a spus Shaun Azimi.

NASA colaborează cu companii de robotică precum Apptronik, cu sediul în Austin, Texas, pentru a descoperi modul în care roboţii umanoizi dezvoltaţi în scopuri terestre ar putea aduce beneficii pentru viitorii roboţi umanoizi destinaţi spaţiului.

Apptronik dezvoltă Apollo, un robot umanoid ale cărui sarcini pe Pământ vor include lucrul în depozite şi fabrici de producţie prin mutarea pachetelor, stivuirea paleţilor şi alte sarcini orientate spre lanţul de aprovizionare. Apptronik intenţionează să înceapă să furnizeze astfel de roboţi umanoizi către companii la începutul anului 2025.

Directorul tehnologic al Apptronik, Nick Paine, a declarat că Apollo posedă avantaje clare faţă de omologii săi umani, în special în ceea ce priveşte rezistenţa.

"Ne propunem să avem acest sistem online 22 de ore pe zi", a declarat Nick Paine. "Acesta are o baterie ce poate fi schimbată, astfel încât să puteţi lucra timp de patru ore, să schimbaţi bateria şi apoi să continuaţi să lucraţi foarte repede", a adăugat el.

Jeff Cardenas, CEO-ul companiei Apptronik, a declarat că posibilităţile sunt nelimitate, pe măsură ce noile programe şi dezvoltări tehnologice îmbunătăţesc capacităţile lui Apollo.

"Abordarea este să începem în depozite şi în fabricile de producţie, dar apoi ne putem muta în comerţul cu amănuntul... în livrări şi chiar mai departe, în ceea ce numim spaţii nestructurate", a adăugat Jeff Cardenas.

În anii care vor veni, aceste "spaţii nestructurate" ar putea include cosmosul, potrivit lui Shaun Azimi.

"Roboţii precum Apollo sunt concepuţi cu gândul la modularitate, pentru a se putea adapta la multe aplicaţii. Şi acesta este domeniul în care NASA încearcă cu adevărat să obţină această perspectivă - pentru a vedea care sunt principalele lacune, unde ar trebui să investim în viitor pentru a aduce un sistem terestru în mediul spaţial şi care să fie certificat pentru a opera în spaţiu", a adăugat Shaun Azimi. 

Te-ar putea interesa și: