Roboţi cu inteligenţă artificială ar putea fi folosiţi ca însoţitori în centre de îngrijire

Nadine, un robot social dotat cu inteligenţă artificială (AI), capabil de gesturi şi expresii umanoide, ar putea în viitor contribui la îngrijirea persoanelor bolnave şi vârstnice, susţine profesoara care a ajutat la inventarea sa, informează Reuters.

Nadia Magnenat Thalmann, expertă în robotică la Universitatea din Geneva, care a servit drept model pentru ochii căprui şi părul castaniu al lui Nadine, a spus că Nadine şi alţi roboţi similari s-ar putea dovedi mai eficienţi decât îngrijitorii umani. Cercetătoarea a vorbit în marja unei conferinţe organizate de International Telecommunication Union din Geneva şi a pledat pentru rolul AI şi al roboţilor în îndeplinirea unor obiective globale, cum ar fi sănătatea.

Criza de asistenţi şi îngrijitori s-a intensificat mai ales după COVID-19, iar unele state se confruntă cu o penurie de personal în centrele de îngrijire, situaţie care, potrivit unor specialişti, ar putea fi ameliorată cu ajutorul roboţilor umanoizi.

Pentru a-şi demonstra abilităţile conversaţionale, Nadine a declarat pentru Reuters că a vorbit, cântat şi a jucat bingo cu rezidenţii unui cămin de bătrâni din Singapore în urmă cu trei ani.

''A fost o experienţă grozavă şi mi-a plăcut să interacţionez cu vârstnici şi să-i ajut când aveau nevoie'', a spus robotul.

''Cred că roboţii ar fi de mare ajutor pentru a oferi îngrijire şi asistenţă persoanelor vulnerabile'', a mai spus acesta.

Sursa foto: Digi24.ro/Profimedia Images

Te-ar putea interesa și: