Primul summit UE-Ucraina de la invazia Rusiei. Unde are loc?

Cel de-al 24-lea summit Uniunea Europeană-Ucraina are loc la 3 februarie 2023, la Kiev, fiind prima reuniune de acest gen de la momentul invaziei Rusiei şi de când Ucraina a primit statutul de ţară candidată. La summit-ul de la Kiev participă, între alţii, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează site-ul www.consilium.europa.eu.

Preşedinta Comisiei Europene, sosită la Kiev, încă din 2 februarie a scris pe contul ei oficial de Twitter: "Mă bucur să revin la Kiev, a patra vizită a mea de la invazia Rusiei. De această dată, cu echipa mea de comisari. Suntem cu toţii aici pentru a demonstra că UE sprijină Ucraina la fel de ferm ca întotdeauna şi pentru a consolida şi mai mult sprijinul şi cooperarea noastră''. 

Şi Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a scris, la rândul său, la sosirea la Kiev, pe Twitter: ''Europa şi-a menţinut unitatea în privinţa Ucrainei încă din prima zi. Şi va continua să fie alături de voi pentru a învinge şi a reconstrui''.

Înaintea întâlnirii, premierul ucrainean, Denis Şmigal, a spus că Ucraina şi-a stabilit ceea ce el a numit un "obiectiv ambiţios" de aderare la UE în doi ani. Dar un grup de state membre a avertizat că ar trebui să îi fie clar Kievului că acest lucru nu va fi posibil, după ce în iunie anul trecut, Ucraina a dobândit statutul de candidat la UE cu o viteză record, scrie site-ul www.bbc.com.

Printre temele luate în discuţie la summit-ul din 3 februarie se numără: parcursul european al Ucrainei - solidaritatea UE cu Ucraina, răspunsul UE la invadarea Ucrainei de către Rusia, instrumental european pentru pace, securitatea alimentară şi accesibilitatea preţurilor alimentelor, conform www.consilium.europa.eu.

Te-ar putea interesa și: