Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a recunoscut că situaţia 'devine din ce în ce mai complicată' pe linia frontului.
"În cele 346 de zile ale acestui război, am spus de multe ori că situaţia de pe front este dificilă. Şi că situaţia se complică", a spus el în mesajul său zilnic, citat de AFP.
"Acum ne aflăm din nou într-un astfel de moment. Un moment în care ocupantul mobilizează tot mai multe forţe pentru a ne străpunge apărarea. Este foarte dificil acum în Bahmut, Vugledar, Lîman (în est) şi în alte regiuni", a adăugat şeful statului ucrainean.
Zelenski a salutat un nou schimb de prizonieri sâmbătă, care a permis Kievului să recupereze 116 militari, inclusiv doi ofiţeri, scrie Agerpres.