Comisia Europeană a propus ca toate statele membre să reducă folosirea gazelor cu 15% între 1 august 2022 şi 31 martie 2023, faţă de media din ultimii cinci ani. Obiectivul este voluntar, dar UE îl poate face obligatoriu dacă Bruxelles-ul declară un risc substanţial de deficit de gaze, scrie Agerpres.
La reuniunea diplomaţilor din statele membre UE, cel puţin 12 din 27 de state membre şi-au exprimat temerile în privinţa propunerii, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Principalul punct nevralgic este dacă UE ar trebui să aibă puterea de a face obiectivul obligatoriu. Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Malta, Ţările de Jos, Polonia şi Portugalia sunt printre ţările care spun că Bruxelles-ul nu ar trebui să poate face asta înainte ca statele membre să-şi exprime poziţia şi, posibil, opoziţia.
„Statele membre vor să aibă capacitatea de a activa mecanismele de criză, nu este ceva ce ar trebui să facă Comisia Europeană”, susţine o sursă.
Conform propunerii, Executivul comunitar va consulta Grupul de coordonare al gazelor format din reprezentanţii ţărilor înainte de a face obiectivul obligatoriu.
Până acum, ţările UE şi-au redus cererea combinată de gaze cu doar 5%, în pofida lunilor de tensiuni privind livrările din Rusia şi a creşterii preţurilor, a anunţat comisarul pentru energie, Kadri Simson.
Secretarul pentru Energie din Portugalia, Joao Galamba, a declarat că ţara sa „este total împotriva” planului UE.
„Nu ţine cont de diferenţele dintre state”, a declarat el pentru publicaţia Expresso.
Şi Guvernul spaniol a anunţat că se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, dorit de Bruxelles pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, apreciind că această măsura nu este neapărat „justă” şi nici „eficientă”.
„Spania nu sprijină această propunere”, a declarat ministrul spaniol pentru Tranziţia Ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi regretul că această măsură nu a făcut obiectul unei dezbateri în prealabil.