Pianul lui Freddie Mercury, vândut cu două milioane de euro la Londra

Pianul lui Freddie Mercury a fost vândut cu 1,742 milioane de lire sterline (două milioane de euro) la licitaţia eveniment organizată miercuri seară, 06 septembrie, la Londra de Sotheby's, care a vândut, de asemenea, manuscrisele şi costumele artistului.

Principalul obiect dintr-o serie de vânzări a mii de obiecte aparţinând solistului formaţiei Queen, pianul, s-a vândut totuşi sub estimarea publicată de casa de licitaţii, între două şi trei milioane de lire sterline (2,3 - 3,5 milioane de euro), notează News.ro.

Acesta este un record pentru un pian de compozitor, potrivit casei Sotheby's.

Freddie Mercury l-a cumpărat pentru o mie de lire sterline în 1975.

Un alt lot important, manuscrisul "Bohemian Rhapsody", a fost vândut pentru 1,3 milioane de lire sterline (1,6 milioane de euro).

Costumele, coroana şi pelerina, purtate de artist în timpul The Magic Tour din 1986, s-au vândut cu 635.000 de lire sterline (740.000 de euro), de aproximativ zece ori mai mult decât estimarea.

Te-ar putea interesa și: