Pălăria pe care Michael Jackson a purtat-o chiar înainte de a executa primul său moonwalk s-a vândut marţi cu 77.640 de euro (inclusiv taxe) la o licitaţie organizată la Paris, la care au participat numeroşi fani, a anunţat casa de licitaţii Hôtel Drouot.
Pălăria Fedora din lână căptuşită cu mătase, estimată între 60.000 şi 100.000 de euro, a fost punctul culminant al unei vânzări de 200 de obiecte rock realizată de Lemon Auction, notează News.ro.
„Un anume Adam Kelly, a cărui legitimaţie o avem pentru spectacolul din 25 martie 1983, a fost cel care a ridicat pălăria în acea zi, crezând că personalul cântăreţului va veni să o ia, dar nu a fost aşa”, a declarat pentru AFP Arthur Perault, directorul general al galeriei Artpèges care a scos-o la vânzare. Adam Kelly a păstrat-o timp de mai mulţi ani înainte de a o vinde unui colecţionar american. Pălăria a reapărut apoi într-o colecţie europeană.
Sursa foto: AFP