Noua sesiune de negocieri între Ucraina şi Rusia începută luni a luat o pauză şi va continua marţi, a anunţat pe Twitter unul dintre negociatorii ucraineni, relatează Reuters.
''O pauză tehnică a fost luată în negocieri până mâine. Aceasta pentru activitate suplimentară în subgrupurile de lucru şi clarificarea unor definiţii individuale. Negocierile continuă'', a transmis negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.
Noua sesiune de negocieri între delegaţiile Ucrainei şi Rusiei s-a derulat prin videoconferinţă.
Anterior, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că negocierile cu Rusia sunt „dificile”. „Continuă discuţiile dificile. Toată lumea aşteaptă noutăţi. În această seară vom transmite informaţii despre rezultat”, declara Volodimir Zelenski.