NATO ia în calcul semnarea unei declaraţii comune cu patru state din Asia-Pacific la summitul de la Vilnius

NATO ia în calcul semnarea unei declaraţii comune cu patru state partenere din Asia-Pacific cu ocazia summitului de la Vilnius al Alianţei Nord-Atlantice, din vara acestui an, a relatat joi publicaţia japoneză Nikkei Asia, potrivit DPA, scrie Agerpres.

Declaraţia ''va servi ca semn al solidarităţii împotriva Rusiei şi Chinei'', a scris cotidianul economic, care citează un oficial NATO.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg poartă discuţii preliminare în interiorul Alianţei cu privire la ideea unei declaraţii comune extinse, adaugă publicaţia japoneză.

Partenerii NATO din regiunea Asia-Pacific sunt Australia, Japonia, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă. Anul trecut, la Madrid (28-30 iunie), şefii de stat şi de guvern al celor patru ţări menţionate au participat pentru prima dată la un summit al NATO.

Alianţa Nord-Atlantică şi-a propus să-şi intensifice cooperarea cu partenerii din Asia-Pacific în contextul politicii agresive a Chinei, de exemplu în strâmtoarea Taiwan, şi al invaziei ruse în Ucraina.

Summitul NATO de la Vilnius va avea loc în 11-12 iulie.

Te-ar putea interesa și: