Muzica generată de inteligenţa artificială poate câştiga la Premiile Grammy? Răspunsul specialiştilor

Academia Naţională a Artelor şi Ştiinţelor de Înregistrări face câteva modificări la Premiile Grammy, introducând o regulă care stipulează că „numai creatorii umani” pot câştiga premiile industriei muzicale într-o decizie care vizează utilizarea inteligenţei artificiale în muzică, potrivit AP News.

„O lucrare care nu are paternitate umană nu este eligibilă în nicio categorie”, au spus ei.

Regula a fost stabilită în urma reuniunii semestriale a Consiliului de Administraţie al Academiei de luna trecută, unde s-a stabilit ca lucrările care prezintă elemente de IA sunt eligibile, atât timp cât un creator uman este responsabil pentru o contribuţie „semnificativă” la muzică şi/sau versuri”.

„Componenţa de autor uman a lucrării trimise trebuie să fie semnificativă”, se arată în noile cerinţe.

Vestea vine la scurt timp după ce Paul McCartney a anunţat că un viitor „ultim disc al Beatles” a fost compus folosind inteligenţa artificială prin extragerea vocii lui John Lennon dintr-un demo vechi. La acea vreme, el a descris inteligenţa artificială ca fiind „înfricoşătoare, dar incitantă”, adăugând: „Va trebui doar să vedem unde duce asta”.

Te-ar putea interesa și: