Mii de copaci vor fi plantaţi în Marea Britanie pentru a marca încoronarea regelui Charles

Guvenul britanic a anunţat că mii de copaci vor fi plantaţi pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea, relatează dpa, scrie Agerpres.

Un nou fond de 2,5 milioane lire sterline a fost lansat pentru ajuta consiliile locale să creeze spaţii verzi şi să "conecteze comunităţile cu natura ca o amintire permanentă a încoronării".

Iniţiativa marchează pasiunea regelui Charles pentru natură şi mediu, care s-a manifestat în numeroasele sale patronaje ale unor organizaţii de caritate din domeniul conservării vieţii sălbatice în perioada în care a fost prinţ de Wales.

Proiectele includ programe gratuite sau subvenţionate de consilii privind plantarea de arbori, subvenţii pentru fermieri pentru a planta copaci pe terenuri agricole şi fonduri pentru mici pepiniere de copaci.

Iniţiativa va ajuta la îndeplinirea obiectivelor privind triplarea ratelor de plantare de copaci până la următoarele alegeri şi va asigura că 16,5% din suprafaţa de teren va fi acoperită de copaci până în 2050, a spus guvernul.

Cererile pentru subvenţii în valoare de 10.000 până la 50.000 de lire sterline au fost lansate sâmbătă pentru consiliile comitatelor, districtelor şi oraşelor din Anglia. Solicitările de fonduri vor putea fi depuse timp de cinci săptămâni până pe 11 septembrie.

Anunţul face parte dintr-o serie de iniţiative care marchează încoronarea regelui Charles de la începutul acestui an, printre care redenumirea celui mai lung traseu naţional din Anglia, care acum poartă numele "King Charles III England Coast Path" şi lansarea Seriei de Rezervaţii Naturale Naţionale ale regelui.

Te-ar putea interesa și: