Marea Britanie va găzdui concursul Eurovision 2023 în locul Ucrainei, câştigătoarea ediţiei din 2022 a competiţiei muzicale, din cauza riscurilor de securitate cauzate de invazia rusă, au anunţat luni guvernul britanic şi organizatorii concursului, relatează AFP, dpa şi Reuters.
În luna iunie, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), instituţia care organizează concursul Eurovision, a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile de securitate pentru ca Ucraina să organizeze competiţia şi a lansat negocieri cu Marea Britanie, ţară clasată pe locul al doilea la ediţia din 2022 de la Torino.
"În urma unei solicitări din partea Uniunii Europene de Radio şi Televiziune şi a autorităţilor ucrainene, BBC a fost de acord să găzduiască competiţia anul viitor", a declarat ministrul britanic al Culturii, Nadine Dorries, într-un comunicat.
"Îmi pare rău că, din cauza conflictului provocat de Rusia, nu a fost posibilă găzduirea evenimentului în Ucraina, unde ar trebui să aibă loc", a spus ea.
Kievul denunţase iniţial decizia prin care i-a fost retrasă calitatea de gazdă a următoarei ediţii a acestei competiţii muzicale şi a cerut negocieri suplimentare. Londra şi-a exprimat reticenţa de a priva Ucraina de la organizarea acestui eveniment, urmărit de zeci de milioane de telespectatori.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a dat asigurări luni că premierul în exerciţiu, Boris Johnson, este de părere că Ucraina ar trebui să organizeze ediţia de anul viitor a concursului Eurovision şi că "toate opţiunile" au fost luate în considerare pentru aceasta, însă fără succes.
"Suntem însă încrezători că BBC şi Marea Britanie vor face tot posibilul pentru a se asigura că evenimentul celebrează şi onorează ţara, poporul şi creativitatea Ucrainei", a mai spus el.
BBC a afirmat că ediţia din 2023 a concursului se va concentra pe "cultura şi moştenirea Ucrainei". Grupul audiovizual public britanic, care difuzează Eurovision din 1956, va lansa în această săptămână procesul de selecţie pentru oraşul gazdă al competiţiei.
EBU a precizat că Ucraina se va califica automat în finala de anul viitor a concursului.
Grupul ucrainean Kalush Orchestra, al cărui cântec "Stefania" combină elemente de hip-hop şi muzică tradiţională, a câştigat pe 15 mai concursul Eurovision 2022, organizat în oraşul italian Torino, devansând Regatul Unit şi Spania graţie numărului mare de voturi primite din partea telespectatorilor europeni.