Marea Britanie a anunțat joi, 16 martie, că va interzice TikTok pe telefoanele guvernamentale cu efect imediat, scrie Reuters.
TikTok a fost supusă unui control din ce în ce mai atent din cauza temerilor că datele utilizatorilor din aplicația deținută de compania ByteDance, cu sediul la Beijing, ar putea ajunge în mâinile guvernului chinez, subminând interesele de securitate occidentale.
„Securitatea informațiilor guvernamentale sensibile trebuie să fie pe primul loc, așa că astăzi interzicem această aplicație pe dispozitivele guvernamentale. Utilizarea altor aplicații de extragere a datelor va fi analizată în continuare”, a declarat Oliver Dowden, ministrul Biroului Cabinetului.
Guvernul britanic solicitase Centrului Național de Securitate Cibernetică să analizeze potențiala vulnerabilitate a datelor guvernamentale din aplicațiile de socializare și riscurile legate de modul în care informațiile sensibile ar putea fi accesate și utilizate.
Statele Unite, Canada, Belgia și Comisia Europeană au interzis deja aplicația pe dispozitivele oficiale. De asemenea, Noua Zeelandă a anunţat vineri, 17 martie, că va interzice TikTok pe dispozitivele cu acces la reţeaua parlamentară.
TikTok s-a declarat dezamăgită de această decizie și a început deja să ia măsuri pentru a proteja în continuare datele utilizatorilor europeni.
„Credem că aceste interdicții s-au bazat pe concepții fundamentale greșite și au fost determinate de o geopolitică mai largă, în care TikTok și milioanele noastre de utilizatori din Marea Britanie nu joacă niciun rol”, a declarat un purtător de cuvânt al TikTok, potrivit G4Media.ro.