Planurile Federaţiei Ruse de destabilizare a situaţiei din Republica Moldova au fost confirmate de instituţii ale statului şi aveau drept scop schimbarea puterii de la Chişinău, a declarat luni preşedinta republicii, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă, transmite MOLDPRES.
"Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale aşa-numitei opoziţii, urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău. Documentele recepţionate de la partenerii noştri ucraineni demonstrează o bună documentare a locaţiilor şi aspectelor logistice pentru organizarea acestor activităţi subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent. Materialele conţin instrucţiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru", a detaliat Maia Sandu.
"Vă asigur că instituţiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări şi ţin situaţia sub control', a dat ea asigurări.
Potrivit Maiei Sandu, în realizarea planului autorii ar fi mizat pe forţe interne, dar în special pe grupări criminale cum ar fi formaţiunea Şor, unii veterani, foşti angajaţi ai forţelor de ordine şi persoane cunoscute pentru legăturile cu Vladimir Plahotniuc, scrie Agerpres.
"Scopul acestor acţiuni este răsturnarea ordinii constituţionale, schimbarea puterii legitime de la Chişinău cu una ilegitimă, care să pună ţara noastră la dispoziţia Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar şi pentru ca Republica Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul împotriva Ucrainei", a afirmat Maia Sandu.
"Toţi cei care participă în aceste acţiuni îndreptate împotriva statului şi toţi cei care îi protejează pe aceştia trebuie să fie traşi la răspundere. Siguranţa cetăţenilor şi securitatea ţării este preocuparea noastră principală şi vom face tot ce este necesar pentru a ne proteja statul şi cetăţenii, pacea şi ordinea publică. Vă îndemn să rămânem vigilenţi, să fim atenţi şi să credem informaţiile oficiale, pentru că cea mai agresivă formă de atac este atacul informaţional', a atenţionat Maia Sandu.
Joia trecută, la Bruxelles, Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat liderilor Uniunii Europene că ţara sa a interceptat un "plan de distrugere a Republicii Moldova" din partea serviciilor secrete ruseşti şi că a contactat-o pe Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Zelenski a declarat că nu ştie dacă Moscova a dat ordin să se urmeze acest plan.