Letonia va intra în lockdown. Ce restricţii vor exista?

Letonia, una din ţările cu cel mai scăzut număr de persoane vaccinate anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a anunţat un lockdown în perioada 21 octombrie - 15 noiembrie pentru a încerca să încetinească creşterea ritmului infectării, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Sistemul nostru de sănătate este în pericol. Singura modalitate de a ieşi din această criză este să ne vaccinăm", a declarat Prim-ministrul Krisjanis Karins după şedinţa de urgenţă a guvernului în care a pus pe seama ratei scăzute de vaccinare creşterea numărului de persoane spitalizate.

Doar 54% din adulţii letoni sunt complet vaccinaţi, mult sub media UE de 74%, arată datele europene.

"Trebuie să-mi cer scuze faţă de cei deja vaccinaţi", a spus Karins, anunţând că magazinele, restaurantele, şcolile şi instituţiile de divertisment vor fi închise. Rămân deschise doar serviciile esenţiale, fiind de asemenea impusă interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, între orele 20:00 şi 05:00.

Va fi permisă continuarea activităţilor cu participarea în persoană în domenii precum construcţiile, sectorul manufacturier şi serviciile esenţiale.

Nu au fost anunţate restricţii de călătorie "deoarece rata de infectare în alte părţi este mult mai mică şi nu vedem riscuri imediate", a spus Karins. Au fost anulate mare parte din operaţiile planificate săptămâna trecută, pe fondul unei nevoi crescute de paturi şi de personal.

Vaccinarea anti-COVID-19 în Letonia nu se bucură de succes şi este la un nivel scăzut, deşi ţara numără o populaţie de sub două milioane de locuitori. În Uniunea Europeană, Letonia se află pe ultimele locuri în clasamentul privind vaccinarea.

Te-ar putea interesa și: