Preşedintele democrat american Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, şi-a anunţat marţi candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, la care s-ar putea înfrunta din nou cu Donald Trump, relatează AFP, Reuters şi dpa.
"Candidez pentru un nou mandat", declară Biden într-un mesaj video publicat pe reţeaua Twitter, însoţit de imagini de la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
"Să terminăm treaba", mai spune liderul democrat.
Decizia de a candida pentru un al doilea mandat la Casa Albă, deşi nu este o surpriză, va fi un test pentru a vedea dacă americanii sunt pregătiţi să-i încredinţeze lui Biden, deja cel mai vârstnic preşedinte al SUA, frâiele naţiunii pentru încă patru ani, scrie Agerpres.
"Fiecare generaţie are un moment când trebuie să apere democraţia şi libertăţile sale fundamentale. Cred că acesta este momentul nostru", afirmă Preşedintele în videoclipul de campanie de trei minute, lansat împreună cu anunţul candidaturii.
Joe Biden va avea 81 de ani în momentul alegerilor, în toamna anului viitor, iar la finalul unui posibil al doilea mandat ar urma să aibă 86 - cu aproape 10 ani mai mult decât speranţa medie de viaţă a bărbaţilor americani.