Prim-ministrul Naftali Bennett a anunţat faptul că, toţi israelienii cu vârsta peste 60 de ani şi personalul medical vor avea dreptul la o a patra doză de vaccin anti-COVID-19.
"Cetăţenii Israelului au fost primii din lume care au primit a treia doză de vaccin anti-COVID-19 şi continuăm să fim în frunte cu cea de-a patra doză", a declarat Naftali Bennett într-un comunicat de presă emis de serviciile sale.
Premierul a precizat că, decizia grupului de experţi în pandemie de a aproba cea de-a patra doză este o veste excelentă care îi va ajuta să treacă peste valul Omicron care mătură lumea.
De asemenea, potrivit unui comunicat al Ministerului israelian al Sănătăţii şi persoanelor cu imunitate scăzută li se poate administra a patra doză, pe lângă persoanele cu vârsta de peste 60 de ani şi personalul medical, la cel puţin patru luni de la a treia injecţie.