Înlocuitorul lui Joe Biden la alegerile pentru președinția SUA va fi desemnat la începutul lunii viitoare. Kamala Harris este favorită

 

Partidul Democrat din SUA îşi va selecta candidatul pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie printr-un vot virtual, care va avea loc înainte de 7 august, potrivit unui anunţ făcut luni de preşedintelui Comitetului Naţional Democrat, Jaime Harrison, informează marţi EFE.

Procesul de nominalizare se va finaliza între 1 şi 7 august, în funcţie de câţi candidaţi se califică pentru a intra în cursă.

Minyon Moore, preşedinta convenţiei partidului, a declarat că procesul de nominalizare va fi "rapid, transparent şi corect", potrivit The New York Times.

Vicepreşedinta Kamala Harris, care şi-a anunţat candidatura luni, după retragerea preşedintelui Joe Biden din cursă, este deja candidata favorită a partidului după ce a primit sprijinul preşedintelui Joe Biden, al fostei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi al tuturor guvernatorilor democraţi ai ţării, dintre care unii păreau posibili candidaţi.

Totuşi, s-ar putea prezenta şi alţi candidaţi, dacă obţin semnăturile de nominalizare a cel puţin 300 de delegaţi, dar nu mai mult de 50 dintr-un singur stat.

Dacă un singur candidat, cel mai probabil Kamala Harris, atinge pragul de 300 de semnături, votul virtual ar putea avea loc cel mai devreme pe 1 august, au spus oficiali din partid, iar dacă există mai mulţi candidaţi, votul ar urma să aibă loc câteva zile mai târziu, însă procesul se va finaliza înainte de 7 august.

Oficiali de partid, în declaraţii pentru presa locală, au spus că şi candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte ar putea fi numit până pe 7 august.

Astfel, dacă nominalizarea candidatului la alegerile prezidenţiale are loc la începutul lunii august, convenţia democrată ce va fi organizată pe 19 august, la Chicago, va avea o funcţie pur ceremonială.

Te-ar putea interesa și: