Grecia a anunţat faptul că, va introduce vaccinarea obligatorie anti-Covid-19 pentru persoanele cu vârsta de 60 de ani şi peste, urmând ca cei care nu se vaccinează să fie amendați.
Autorităţile au spus că vor impune o amendă de 100 de euro fiecărei persoane de peste 60 de ani care nu a fost vaccinată. Măsura s-ar aplica în fiecare lună începând cu 16 ianuarie.
„Ne concentrăm eforturile pe protecţia concetăţenilor noştri şi, din acest motiv, vaccinarea acestora va fi obligatorie de acum înainte. Grecii cu vârsta peste 60 de ani care nu au fost vaccinaţi trebuie, până pe 16 ianuarie, să-şi facă o programare pentru prima doză, altfel se vor confrunta cu o amendă administrativă de 100 de euro în fiecare lună”, a declarat, conform Mediafax, Prim-Ministrul grec Kyriakos Mitsotakis la o şedinţă de cabinet.
Aproximativ 63% din populaţia Greciei este complet vaccinată.