Globurile de Aur 2026, cucerite de "One Battle After Another"

 

Frescă cinematografică despre derapajele extremiste din Statele Unite, "One Battle After Another", a triumfat duminică la Globurile de Aur, câştigând patru premii care i-au consolidat filmului statutul de favorit la Oscarurile de peste două luni, transmite luni AFP.

Filmul "One Battle After Another" a câştigat premiile pentru cea mai bună comedie, cel mai bun scenariu, cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru Teyana Taylor, şi cel mai bun regizor, pentru Paul Thomas Anderson.

"Sunteţi atât de generoşi cu afecţiunea pe care mi-o arătaţi, mie şi acestui film. (...) Iubesc ceea ce fac. Aşa că este o plăcere", a mulţumit cineastul american în vârstă de 55 de ani.

Lăudat pentru capacitatea sa de a surprinde diviziunile contemporane din Statele Unite, tragicomedia sa descrie vânătoarea de foşti revoluţionari de extremă stânga de către un reprezentant al supremaţiei albe.

"Surorilor mele de culoare şi fetiţelor de culoare care se uită în seara asta, (...) lumina noastră nu are nevoie de permisiune pentru a străluci", a declarat Teyana Taylor, care interpretează o moştenitoare politică a mişcării Black Power.

Vedeta filmului, Leonardo DiCaprio, a pierdut, însă, premiul pentru cel mai bun actor într-o comedie în faţa lui Timothée Chalamet, remarcabil ca jucător de ping-pong cu o ambiţie insaţiabilă în "Marty Supreme".

"Vă mulţumesc foarte mult, din adâncul inimii. Concurez cu nume foarte mari. Această categorie este incredibil de competitivă", a spus actorul franco-american în vârstă de 30 de ani.

În acest sezon, "Sinners" a fost considerat cel mai serios candidat la premiul pentru cel mai bun film, în faţa peliculei "One Battle After Another".

Această dramă de epocă îndrăzneaţă, de Ryan Coogler, care relatează rănile profunde suferite de persoanele de culoare în Sudul segregat al anilor '30, pe fundalul poveştilor cu vampiri şi al ritmurilor blues, a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună performanţă la box-office şi pentru cea mai bună coloană sonoră originală, însă nu a reuşit să obţină distincţia pentru cel mai bun film dramatic, pierzând în faţa lui "Hamnet".

Această tragedie explorează fictiv durerea lui Agnes şi a lui William Shakespeare după moartea fiului lor. Actriţa irlandeză Jessie Buckley, care o interpretează pe soţia dramaturgului britanic, a fost desemnată cea mai bună actriţă.

La categoria comedie, actriţa australiană Rose Byrne a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul său de mamă aflată la capătul puterilor, epuizată de boala fiicei sale şi de greutăţile vieţii, în filmul "If I Had Legs I'd Kick You".

Filmul brazilian "The Secret Agent" a fost un alt mare câştigător al ceremoniei, plecând acasă cu două premii.

Nu numai că l-a depăşit pe reprezentantul Franţei la Oscaruri, "It Was Just an Accident", la premiul pentru cel mai bun film internaţional, dar i-a adus lui Wagner Moura distincţia pentru cel mai bun actor într-un film dramatic.

În această peliculă, el joacă rolul unui fost profesor universitar vânat de asasini sub dictatura braziliană din anii '70, în timp ce încearcă să ia legătura cu fiul său.

"Este un film despre memorie, sau despre lipsa acesteia, şi despre trauma generaţională", a subliniat actorul brazilian. "Cred că, dacă această traumă poate fi transmisă din generaţie în generaţie, la fel pot fi şi valorile. Aşadar, acesta se adresează celor care rămân fideli valorilor pe care le au, în vremuri dificile", a spus el.

Un discurs încărcat politic care a rezonat cu restul serii. Mai multe vedete au purtat insigne "Be Good", după Renee Good, o americancă ucisă săptămâna aceasta la Minneapolis de un agent al Serviciului american de imigrare (ICE).

Gazda ceremoniei, Nikki Glaser, a ironizat la rândul său Departamentul de Justiţie al SUA, acordându-i "Globul de Aur pentru cel mai bun montaj", pentru publicarea parţială a dosarului Epstein, în care este vizat şi preşedintele Donald Trump.

Lista câştigătorilor a fost completată de Stellan Skarsgard, recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea unui cineast înstrăinat de cele două fiice ale sale, în "Sentimental Value".

Fenomenul Netflix "KPop Demon Hunters" a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film de animaţie şi pentru cel mai bun cântec original, pentru melodia cu nume predestinat "Golden". 

Te-ar putea interesa și: