Elton John le-a spus fanilor că îi va păstra în ''minte, inimă şi suflet'' cu prilejul ultimului concert din amplul său turneu de adio, susţinut sâmbătă în Stockholm, informează DPA, potrivit Agerpres.
Cântăreţul, în vârstă de 76 de ani, a făcut înconjurul lumii cu turneul său ''Farewell Yellow Brick Road'', care a debutat în 2018, iar cea de-a doua seară pe Tele2 Arena din Stockholm a pus punct seriei de 330 de concerte.
Vedeta s-a asigurat că ultimul său concert va fi memorabil interpretând 23 din cele mai de succes melodii ale sale într-un concert de două ore şi jumătate, pe parcursul căruia a schimbat patru ţinute strălucitoare, iar liderul trupei Coldplay, Chris Martin, a transmis un mesaj-surpriză prin care i-a mulţumit muzicianului pentru tot ceea ce a făcut pentru alţi artişti de-a lungul carierei.
Veteranul muzician a spus că, în îndelungata sa carieră, a fost însoţit de diferite trupe de acompaniament, dar formaţia care l-a însoţit în acest turneu este ''preferata'' sa şi simte că ''dau tot ce au mai bun'' în fiecare seară.
Elton John le-a spus spectatorilor din Stockholm că, după ce termină cele 330 de spectacole din cadrul turneului, ''voi dispărea o perioadă, însă nu înainte de a-i omagia pe aceşti muzicieni incredibili''.
Elton John le-a urat muzicienilor şi echipei sale, dintre care unii i-au fost alături timp de peste 40 de ani, ''să aibă parte de o odihnă pe măsură''.
''Vă doresc atât de multă dragoste, sper să vă revăd în curând'', a adăugat el.