Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a cumpărat o cantitate de 815.000 de tone de grâu la licitaţia care a avut loc miercuri, aceasta fiind cea mai mare cantitate cumpărată de statul egiptean în ultimul deceniu la o singură licitaţie, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Achiziţia a inclus 350.000 de tone de grâu din Franţa, 240.000 de tone de grâu din România, 175.000 de tone de grâu din Rusia şi 50.000 de tone de grâu din Bulgaria, a precizat GASC. Grâul va fi livrat în lunile august, septembrie şi octombrie 2022.
Potrivit traderilor, cel mai mic preţ oferit în cadrul licitaţiei a fost pentru grâul din România, 429,90 dolari pe tonă, inclusiv livrarea, ceea ce înseamnă o scădere de 10% faţă de cel mai mic preţ oferit la precedenta licitaţie organizată de GASC la începutul acestei luni dar cu 58% peste preţul plătit de Egipt pentru grâul românesc achiziţionat în luna iunie a anului trecut.
Achiziţia de către Egipt a unor mari cantităţi de grâu vine pe fondul recentei scăderi a cotaţiilor la grâu şi la alte materii prime, afectate de îngrijorările privind o posibilă recesiune care planează asupra pieţelor financiare. La bursa de cereale de la Chicago, cotaţia la grâu a scăzut cu peste 30% faţă de nivelul record atins imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Egiptul este cel mai mare cumpărător mondial de grâu, un produs de bază necesar pentru a menţine programul de subvenţionare a pâinii, de care depind peste 70 de milioane din cei 103 de milioane de egipteni.