Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni cu Iranul, cu mai puțin de două ore înainte de expirarea termenului-imită pe care îl dăduse Teheranului pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, sub amenințarea unor atacuri pe scară largă asupra infrastructurii sale civile, scrie Reuters.
Trump a declarat că acordul este condiționat de acceptul Iranului de a suspenda blocada asupra aprovizionării cu petrol și gaze prin strâmtoare. Aceasta este importantă deoarece 20% din traficul global de petrol se face prin zonă, ceea ce a dus în ultima lună la creșterea prețului țițeiului de la 70 la 110 dolari pe baril, cu un maxim de 119 dolari la începutul conflictului.
Petrolul este coloana vertebrală a civilizației umane actuale, fiind folosit atât în transporturi, cât și în agricultură, în timp ce derivatele sale se găsesc în haine, încălțăminte, medicamente, electronice și chiar și în energia regenerabilă.
„Acesta va fi un ARMISTIȚIU reciproc!”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.
„Motivul pentru care facem acest lucru este că am îndeplinit și am depășit deja toate obiectivele militare și suntem foarte aproape de un acord definitiv privind PACE pe termen lung cu Iranul și PACE în Orientul Mijlociu.”
Trump a declarat că Iranul a prezentat o propunere în 10 puncte care constituie o „bază viabilă” pentru negocieri și că se așteaptă ca un acord să fie „finalizat și încheiat” în timpul armistițiului de două săptămâni.
În urma anunțului președintelui american, prețul țițeiului a coborât cu 13%, până la 98,34 dolari pe baril, conform datelor Yahoo Finance.
Concomitent, bursele cresc: acțiunile marilor companii americane de tehnologie creșteau masiv pe piața futures în noaptea de marți spre miercuri. Titlurile Google urcau cu 2,89%, cele Amazon cu 2,56%, Microsoft cu 2,59%, Facebook cu 3,64%, Nvidia cu 2,35%, iar Apple cu 1,81%.


