Republica Moldova găzduieşte joi cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), la care sunt invitaţi să participe aproximativ 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanţă de Chişinău, relatează MOLDPRES.
Conform agendei prezentate de Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău, Daniel Vodă, la ora 10.00, delegaţiile oficiale participante la eveniment au fost întâmpinate la Castel Mimi de Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Procedura va dura circa două ore.
Ceremonia oficială de începere a evenimentului va avea loc la ora 12.00 şi va dura aproximativ 30 de minute. Ulterior, liderii vor face o fotografie comună. Programul va continua cu şedinţele grupurilor de lucru în cadrul cărora vor fi discutate subiecte legate de securitate, energie şi conectivitate.
După-amiaza zilei de joi va fi rezervată întâlnirilor bilaterale dintre liderii prezenţi la eveniment. La ora 17.00, este programată o conferinţă de presă susţinută de şefa statului, Maia Sandu, şi de lideri europeni.
Comunitatea politică europeană este o platformă nouă de coordonare politică, ce îşi propune să promoveze dialogul politic şi cooperarea în vederea abordării chestiunilor de interes comun şi să consolideze securitatea, stabilitatea şi prosperitatea continentului european, scrie Agerpres.
Ideea iniţiativei unei comunităţi politice europene aparţine Preşedintelui francez Emmanuel Macron, care, la 9 mai 2022, a prezentat acest proiect în faţa Parlamentului European, la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei. Macron a afirmat atunci că ar fi nevoie de ''decenii'' pentru ca Ucraina să adere la UE şi sugera că, între timp, ţara poate face parte dintr-o ''comunitate politică europeană'', care ar putea include Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020, sau Republica Moldova.
Prima reuniune a CPE a avut loc la 6 octombrie 2022 la Praga.