Austria va impune impune vaccinarea obligatorie anti-Covid-19, începând din data de 1 februarie, a anunţat cancelarul Alexander Schallenberg într-o conferinţă de presă în Tirol, în urma unor discuţii cu conducătorilor landurilor, relatează AFP, potrivit Agerpres.
De asemenea, de luni, Austria va impune lockdown total pentru întreaga populaţie.
Austria traversează un al patrulea val epidemic sever, cu o incidenţă pe şapte zile de 1.000 de cazuri la 100.000 de locuitori, conform celor mai recente raportări, şi are o rată de vaccinare de circa 66%, una din cele mai scăzute din Europa Occidentală.
Trebuie "să privim realitatea în faţă. În pofida lunilor de persuasiune, nu am reuşit să convingem suficient de mulţi oameni să se vaccineze", a spus şeful guvernului, deplângând suprasolicitarea actuală a secţiilor de terapie intensivă.
Cancelarul a anunţat că un nou lockdown va începe de luni şi că vaccinarea va deveni obligatorie de la 1 februarie. “Este dureros că trebuie luate astfel de măsuri. Nu vrem un al cincilea val, nu vrem un al şaselea şi un al şaptelea val”, a spus Schallenberg.
El a precizat că lockdown-ul va dura iniţial 10 zile, după care se va face o evaluare şi ar putea fi prelungit cu cel mult 10.
În această perioadă, locuitorii vor avea voie să iasă din case doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic, sau pentru a lua aer. Restaurantele şi majoritatea magazinelor se vor închide.
Părinţilor li se cere să nu-şi trimită copiii la şcoală, dacă este posibil. Totuşi, şcolile vor rămâne deschise pentru copiii ale căror familii nu au alte opţiuni.
După 13 decembrie cel mai târziu, lockdown-ul va lua sfârşit pentru persoanele vaccinate sau vindecate de COVID-19, însă restricţiile vor rămâne în vigoare pentru cei nevaccinaţi, a precizat Schallenberg.
“Creşterea constantă a ratei de vaccinare este singurul mijloc de a ieşi din acest cerc vicios”, a subliniat el.
În Austria este deja în vigoare de luni un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19, dar între timp numărul de cazuri de infectare a atins noi recorduri.
Cancelarul a precizat că vor fi impuse sancţiuni administrative pentru încălcarea obligativităţii vaccinării, detaliile urmând să fie anunţate în săptămânile următoare.
Landurile austriece cel mai afectate de epidemia de COVID-19, Salzburg şi Austria Superioară, au anunţat joi că vor impune un lockdown pentru întreaga populaţie, nu doar pentru cei nevaccinaţi, făcând presiuni asupra guvernului federal să ia această decizie la nivelul întregii ţări.
Subiectul a adâncit o dispută între conservatorii lui Schallenberg şi partenerii lor de coaliţie, ecologiştii. În urmă cu câteva zile, cancelarul afirma că nu doreşte să le impună restricţii suplimentare persoanelor vaccinate, chiar dacă ministrul sănătăţii, Wolfgang Mueckstein, pledase pentru interdicţii de circulaţie pe timp de noapte.