Adolf Hitler Uunona a fost ales săptămâna trecută cu 85% în funcția de consilier în circumscripția Ompundja din regiunea Oshana, în nordul Namibiei. Într-un interviu acordat publicației germane Bild, acesta a insistat că nu are absolut nimic de-a face cu ideologia nazistă. Adolf ca de altfel multe alte prenume de origine germanică este destul de comun în Namibia, țară africană ce a fost cândva colonie germană.
De asemenea, politicianul a fost ales din partea partidului de guvernământ Swapo care a dus o campanie împotriva colonialismului și a guvernării exercitate de minoritatea albă. Uunona a admis că tatăl său l-a botezat după liderul nazis însă cel mai probabil ”nu a înțeles ce anume reprezenta Adolf Hitler”.
"Când eram copil, mi se părea un nume absolut normal. Abia când am crescut am realizat: acest bărbat voia să subjuge întreaga lume. Nu am nimic în comun cu toate acestea”, a mai spus el.
Uunona a mai comentat că soția sa îl strigă Adolf, nume pe care și-l asumă public și nu intenționează să și-l schimbe.