Republica Franceză îl decorează pe rectorul USAMV Cluj, prof. dr. Cornel Cătoi, cu Ordinul "Palmes Academiques", în grad de Ofiţer. Distincţia va fi oferită la ceremonia din 22 septembrie 2025 de către ES Domnul Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România, în cadrul unei ceremonii programate de la ora 15.00, în Aula Magna "Mihai Şerban".
Ordinul "Palmes Academiques" în grad de Ofiţer, cel mai vechi ordin onorific civil francez, reprezintă o recunoaştere a angajamentului excepţional al rectorului Cornel Cătoi în sprijinirea francofoniei universitare, a cercetării şi a educaţiei, precum şi a promovării limbii şi culturii franceze în mediul academic din România.
Un element esenţial al activităţii sale manageriale şi academice îl constituie crearea şi dezvoltarea filierei francofone la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul universităţii noastre, program care a contribuit decisiv la internaţionalizarea universităţii şi la consolidarea colaborărilor academice şi ştiinţifice cu spaţiul francofon.
Cornel Cătoi: "Primesc această distincţie cu multă emoţie şi recunoştinţă. Ea reprezintă nu doar o recunoaştere personală, ci mai ales o confirmare a valorii şi implicării universităţii noastre, alături de partenerii francofoni, în sprijinirea tinerilor şi a educaţiei de calitate".
La eveniment vor participa reprezentanţi de seamă ai Institutului Francez din România, ai Agenţiei Universitare a Francofoniei în Europa Centrală şi Orientală, ai Clubului Francofon de Afaceri din Cluj-Napoca, parteneri din regiunea Auvergne, cu care USAMV Cluj are o tradiţie de colaborare de peste 35 de ani, reprezentanţi ai universităţilor partenere, precum şi ai altor instituţii din întreaga ţară. De asemenea, vor fi prezenţi studenţii francofoni şi reprezentanţii asociaţiilor acestora.