Proiect: Premii pentru elevii care au participat şi la alte concursuri decât cele din listele Ministerului Educaţiei

Elevii care au obţinut distincţii, medalii, premii şi la alte concursuri decât cele din listele aprobate anual de Ministerul Educaţiei pot fi premiaţi de către autorităţile administraţiei publice locale, prevede un proiect adoptat de Senat.

"Consiliul local/judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti poate asigura fonduri pentru premierea elevilor care au obţinut distincţii, medalii, premii şi la alte concursuri decât cele din listele aprobate anual de Ministerul Educaţiei, precum şi celor care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare naţională, la examenul de Bacalaureat şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora, în limita bugetului aprobat şi în condiţiile regulamentului aprobat", prevede un amendament admis la comisia de specialitate, potrivit Agerpres.

Iniţiativa legislativă vizează completarea articolului 144 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu un nou alineat, respectiv alin. (5'), prin care se instituie cadrul legal ce oferă Consiliilor locale. judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti posibilitatea de a acorda aceste stimulente financiare, se explică în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi supusă dezbaterii şi adoptării plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Te-ar putea interesa și: