Program postuniversitar de formare în economia sănătății, în premieră în România

În 17 noiembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost gazda workshop-ului regional „Evaluarea tehnologiilor medicale în context național” din cadrul proiectului „HEALTHESIS - program postuniversitar de formare în economia sănătății”, care s-a derulat în perioada aprilie 2021 – noiembrie 2023, transmit reprezentanții Universității, într-un comunicat de presă.

Workshop-ul științific a marcat încheierea programului de formare dezvoltat în cadrul proiectului. La acesta au participat peste 60 de experți din domeniul evaluării tehnologiilor medicale, cadre medicale și reprezentanți ai autorităților publice implicate în management-ul serviciilor de sănătate.

Obiectivul general al proiectului „HEALTHESIS - program postuniversitar de formare în economia sănătății” a fost dezvoltarea în premieră în România a unui program postuniversitar în domeniul economiei sănătății, care să răspundă necesităților prezente de formare a specialiștilor și decidenților din sistemul sanitar. Acest program va constitui baza introducerii principiilor de cost-eficiență în intervențiile din domeniul sănătății, prin crearea unui sistem de indicatori de performanță pentru activitățile din sistemul medical.

Proiectul, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe a fost coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

”Programul postuniversitar, acreditat de Ministerul Sănătății, și-a propus să îmbunătățească competențele în utilizarea unor tehnici moderne de management, evaluare economică și statistică aplicată în domeniul sănătății. Scopul principal al proiectului a fost stimularea discuțiilor și a schimbul de idei între specialiști, pentru a identifica cele mai bune practici și modalități de evaluare a tehnologiilor medicale în sistemul nostru de sănătate. Ne bucurăm să vedem interesul crescut pentru aceste subiecte și suntem convinși că rezultatele acestui program vor avea un impact semnificativ în domeniul medical românesc”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Printre lectorii invitați la workshop s-au numărat experți în domeniul evaluării tehnologiilor medicale: prof. dr. Florentina Furtunescu, UMF „Carol Davila”, coordonatorul național al proiectului, prof. dr. Adina Turcu Știolică, UMF Craiova, dr. Ștefan Strilciuc și dr. Laszlo Lorenzovici, conf. dr. Corina Bocșan, coordonatorul regional al proiectului, șef lucr. Octavia Sabin, responsabilul programului postuniversitar, precum și întreaga echipă de lectori, din cele trei facultăți ale UMF „Iuliu Hațieganu”. Fiecare lector a împărtășit din experiența sa din timpul dezvoltării proiectului și a arătat cum pot fi aplicate deciziile de evaluare a tehnologiilor medicale în domeniile lor de expertiză.

Workshop-ul a reprezentat o bună oportunitate de a intra în legătură cu experți în domeniu și cu profesioniști implicați în management-ul sanitar, precum și de a împărtăși bune practici și experiențe, cu scopul de a crea noi colaborări în domeniul economiei sănătății.

Te-ar putea interesa și: