Un număr de 459.883 de elevi vor lua burse de merit, iar 736.635 burse sociale, a informat Ministerul Educaţiei.
"Conform prevederilor din Metodologia-cadru de acordare a burselor - art. 23, alin. (2), până la data de 25 octombrie 2023, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) au transmis numărul de beneficiari pentru fiecare dintre categoriile de burse, respectiv excelenţă olimpică I, excelenţă olimpică II, merit, socială, tehnologică şi pentru încurajarea participării la educaţie a mamelor minore", precizează instituţia într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Potrivit Ministerului Educației, de bursa de excelență olimpică I vor beneficia 170 de elevi, de bursa de excelență olimpică II 2.750 de elevi, iar de bursa tehnologică 82.512 de elevi.
Bursa pentru încurajarea participării la educație și prevenirea abandonului școlar pentru mamele minore are 731 de beneficiare.
Ministerul menționează că performanța școlară este recompensată prin acordarea burselor de excelență olimpică I și II.
"Bursa de merit înlocuieşte bursa de merit şi bursa de studiu, aşa cum erau prevăzute înainte de intrarea în vigoare la Legii nr. 198/2023 şi se acordă mai multor categorii de beneficiari, aşa cum sunt prevăzuţi în cuprinsul art. 7, alin. (1) din Metodologia de acordare a burselor şcolare. Scopul burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale, este de a stimula progresul şcolar individual, prin raportare la colectivul de elevi din care beneficiarii fac parte, precum şi îmbunătăţirea mediei naţionale a rezultatelor obţinute de elevi, luând în calcul contextele de învăţare diferite", afirmă Ministerul Educaţiei.
Instituția a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București centralizarea privind situația numerică a burselor pe categorii de beneficiar, pentru fiecare tip de bursă.