Doar 1% dintre românii cu vârste între 25 şi 64 de ani au urmat cursuri de dezvoltare personală sau profesională, după finalizarea studiilor, de două ori mai puţin decât bulgarii şi de nouă ori sub media europeană, arată datele Eurostat incluse într-o analiză realizată de o companie specializată în furnizarea de soluţii software de business.
Potrivit sursei citate, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la procentul persoanelor care continuă să înveţe după finalizarea studiilor, iar la polul opus, printre ţările europene unde există un interes crescut pentru educaţia continuă, se află Suedia (28,6%), Elveţia (27,6%) şi Finlanda (27,3%), scrie Agerpres.
În acest context, High-Tech Systems & Software a dezvoltat mindclass - o platformă de e-learning care promite să redea cursanţilor bucuria de a învăţa, folosind elemente de gaming aplicate procesului educaţional, învăţare bazată pe scenarii de viaţă sau învăţare bazată pe storytelling, unde angajaţii pot să conducă intriga, utilizând totodată în modulele de învăţare tehnologii precum Inteligenţa Artificială, Realitate Augmentată şi Realitate Virtuală.
Investiţia în acest proiect se ridică la valoarea de 200.000 de euro.