Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim, pentru că în România nu se poate trăi cu salariul minim, a declarat Ministrul Muncii, Marius Budăi, potrivit Digi24.
"Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim. Înţeleg ceea ce spune mediul de afaceri dar trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să-şi plătească utilităţile, să-şi ducă copiii la şcoală şi să-şi hrănească copiii. Am pornit în această săptămână în Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii discuţii cu mediul de afaceri şi cu angajaţii, cu partenerii sociali", a precizat Budăi.
El a precizat că ulterior discuţiile se vor muta în Consiliul Naţional tripartit, unde este şi Premierul, sunt şi Miniştrii, astfel încât să poată fi luată o decizie care să fie predictibilă, de la 1 ianuarie.
"Nu intervenim din timpul anului, pentru a se putea construi şi bugetele pe anul următor şi planurile de business pe anul următor. Propunerea PSD pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 (salariul minim, n.r.), cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică 2.800 taxaţi şi 200 nu. Este clar un impact pozitiv şi asupra angajaţilor şi chiar a angajatorilor, pentru că şi angajatorii se plâng de lipsa forţei de muncă. În România nu se poate trăi cu salariul minim", a subliniat Ministrul Muncii.
În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei.