Ministerul Agriculturii va implementa o platformă dedicată centralizării stocurilor de produse agroalimentare disponibile la nivel naţional, iar în acest sens a fost elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă care se află pe circuitul de avizare interministerială.
"România are suficiente stocuri de alimente şi produce suficient pentru asigurarea consumului intern al populaţiei, însă în contextul global actual, trebuie să fim pregătiţi pentru orice fel de scenariu. Există deja o presiune pe pieţele internaţionale cu privire la comerţul cu alimente, cauzată de conflictul militar ruso-ucrainean, suprapus pe efectele pandemiei şi criza din energie şi gaze naturale. O monitorizare centralizată a cantităţilor de produse agricole şi alimentare disponibile este esenţială pentru reducerea riscurilor care pot apărea în domeniul securităţii alimentare şi ne va permite să acţionăm eficient cu politici publice ţintite, dacă situaţia o va impune", a declarat Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, potrivit Agerpres.
Evidenţa stocurilor va fi raportată până pe data de 15 ale fiecărei luni pentru datele valabile pentru ultima zi a lunii precedente şi se aplică pentru următoarele categorii de produse: legume-fructe; cereale şi produse pe bază de cereale; seminţe de oleaginoase şi produse pe bază de oleaginoase; leguminoase furajere; seminţe certificate: cereale, orez, oleaginoase şi proteaginoase; carne şi produse din carne, cu termen de valabilitate mai mare de 10 zile, inclusiv conserve din carne şi mixte; lapte şi produse din lapte.
De asemenea, în această platformă vor mai exista şi alte categorii, respectiv: produse de morărit şi panificaţie; produse prelucrate, procesate, conservate din legume-fructe; grăsimi şi uleiuri; apă, inclusiv apă minerală naturală, apă de izvor şi toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate; orez; plante aromatice, sare şi condimente; ceaiuri; zahăr; miere; drojdie.
MADR precizează că nu au obligaţia raportării comercianţii care deţin suprafeţe de comercializare mai mici de 400 de mp, comercianţii ambulanţi, comercianţii care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică sau care desfăşoară activităţi de comercializare în zone publice.
De asemenea, obligaţia raportării nu se aplică producătorilor care deţin în stoc, în ultima zi a lunii, cantităţi de până la: 10.000 kg - legume, inclusiv cartofi, 10.000 kg - fructe, 25.000 kg - cereale, 20.000 kg - seminţe de oleaginoase, 10.000 kg - leguminoase furajere, 300 kg - plante aromatice şi 50 kg - miere.