Numărul turiştilor străini care au vizitat România a crescut cu 90% în primele nouă luni ale anului, în timp ce numărul turiştilor români a fost în creştere cu 9%, a afirmat, joi, ministrul de resort, Daniel Cadariu, în deschiderea Târgului de Turism al României.
"Pentru primele nouă luni, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, indicatorul principal care reflectă activitatea turistică din România - şi mă refer la numărul de turişti - arată foarte bine. Prin comparaţie cu valoarea indicatorului din 2021, avem o creştere de 16% a numărului de turişti. Aproximativ 9% pentru turiştii români şi o creştere de aproximativ 90% a numărului de turişti străini. Zic eu că este o confirmare a efortului susţinut comun dintre autorităţi, operatori şi minister în a susţine activitatea turistică din România", a precizat ministrul.
Cadariu a vorbit şi despre programele de susţinere a operatorilor din acest sector.
"În ceea ce priveşte programul Horeca 2, s-a adoptat ordonanţa de urgenţă, noi ne-am făcut datoria şi solicitarea industriei de 750 de milioane de euro am transmis-o către Ministerul de Finanţe, însă, zilele trecute, ne-am preocupat împreună cu reprezentanţii Ministerului Fondurilor europene şi am găsit posibilitatea ca o sumă de 300 de milioane de euro să provină din bani europeni, din acel buffer de 10% din Fondul de Coeziune ce poate fi folosit pentru cadrul temporar Ucraina", a arătat oficialul guvernamental, potrivit Agerpres.
Alte programe sunt aproape de lansare, a adăugat el.
"Suntem în proces final de a pune în aplicare alte două programe de susţinere a turismului. Avem pregătit memorandumul şi îl vom înainta în şedinţa de Guvern în săptămânile următoare cu privire la acel program de stimulare a incomingului, cu acel bonus de 40 de euro pentru agenţiile care aduc turişti străini în România pentru minimum patru nopţi şi avem pregătit şi acel program de susţinere a operatorilor privaţi din staţiunile balneare cu granturi de până la 200.000 de euro, reprezentând maximum 50% din valoarea investiţiei", a mai spus Cadariu.
Ministrul a fost prezent, joi, la deschiderea ediţiei de toamnă a Târgului de Turism al României, care are loc în perioada 10-13 noiembrie 2022.
Evenimentul are loc în pavilionul B1 al Centrului Expoziţional Romexpo şi înregistrează un grad de internaţionalizare de 27%, la târg fiind prezenţi reprezentanţi din nouă ţări: Bulgaria, Canada, Egipt, Israel, Japonia, Maldive, Palestina, România şi Turcia.