Ministrul antreprenoriatului şi turismului, Daniel Cadariu, a declarat, joi, că în mandatul său au fost repuse în circuit tichetele de vacanţă pentru sectorul bugetar şi a menţionat că în programul de investiţii din turism vor fi prioritare domeniul schiabil şi turismul balnear.
"Am adoptat, Guvernul, ordonanţa prin care au fost repuse în circuit tichetele şi voucherele de vacanţă pentru salariaţii din sectorul bugetar încă de la început de mandat, din luna decembrie. Tot atunci am închis un program în desfăşurare, care trena de din 2018 - Start-up Nation ediţia a 2-a. De asemenea, în lunile decembrie şi ianuarie am efectuat plăţile pentru 8.300 operatori economici din domeniul turismului, în cadrul schemei de ajutor HoReCa - 200 milioane de euro în decembrie, 250 milioane de euro în ianuarie", a afirmat Cadariu, la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PNL, desfăşurată la Poiana Braşov, unde a prezentat bilanţul celor şase luni de guvernare în coaliţie.
El a spus că, în acest moment, este aproape finalizată Măsura 2 a schemei de ajutor Capital de lucru pentru IMM-uri, în valoare totală de aproape un miliard de euro, menţionând că mai sunt de achitat 150 milioane de euro pentru aproximativ 3.000 de beneficiari.
"Tot în perioada aceasta, urmează să închidem etapa a doua din Măsura 1, acele microgranturi pentru microîntreprinderi. Din 33.000 de cereri pe care le-am analizat, am încheiat 25.000 dintre ele, sunt eligibile, şi am efectuat deja plăţi pentru 11.500 dintre ele", a adăugat Cadariu, potrivit Agerpres.
Ministrul a menţionat că, în luna decembrie, a deblocat două acţiuni principale, necesare şi aşteptate de către mediul de afaceri: redeschiderea participării operatorilor din turism la târgurile internaţionale sub pavilion naţional, precum şi participarea la alte târguri de export pentru produsele româneşti.
"Împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri am pus bazele a patru programe de garantare pentru mediul de afaceri: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation", a mai spus Cadariu.
El a anunţat că este în pregătire un pachet de 13 programe care să vină în sprijinul mediului de afaceri, menţionând, în acest sens, ediţia a 3-a a programului Start-up Nation, un program pentru microindustrializare, unul pentru dezvoltarea activităţilor de comerţ şi prestări servicii, precum şi un program în sprijinul turismului prin aducerea de turişti străini în România.