Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că România a devenit independentă de țițeiul rusesc.
"Nu am stat cu mâna în sân să aşteptăm 5 decembrie (data intrării în vigoare a embargoului - n.r.), ci am purtat "n" discuţii cu companiile petroliere şi toate rafinăriile din România încă de săptămâna trecută procesează doar ţiţei non-rusesc, deci România este independentă de ţiţeiul rusesc. Nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu petrol şi cu produse petroliere, odată cu intrarea în vigoare a embargoului", a spus oficialul guvernamental.
Potrivit acestuia, decizia Guvernului de a subvenţiona cu 50 de bani pe litru preţul carburanţilor s-a dovedit bună.
"Stocurile de gaze sunt de peste 2,8 miliarde de metri cubi, le monitorizăm zilnic, nu este nicio problemă. Nu avem probleme nici în această iarnă cu aprovizionarea cu gaze, nici cu petrol, nici cu energie electrică. Vom trece cu bine această iarnă", a continuat Popescu, potrivit Agerpres.
El a mai spus că România susţine în continuare plafonarea preţului tuturor gazelor importate în UE.
"Pe 13 decembrie vom avea consiliu extraordinar pe energie, unde se va discuta de plafonarea preţului gazelor la import în toată Europa, indiferent de provenienţă. România este în grupul statelor care doresc această plafonare. Am spus că propunerea Comisiei Europene privind un plafon de 275 de euro este o invitaţie la creşterea preţului, nu suntem de acord şi se lucrează intens. Trebuie să ţinem cont de toate bursele din lume şi nu putem avea la nivel european preţuri mult mai mari decât la celelalte burse", a precizat ministrul.