Recoltatul grâului s-a încheiat în România, întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea obţinută va asigura necesarul de consum al ţării, dar şi disponibilităţi pentru export, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, potrivit Agerpres.
"Cu siguranţă o să avem pâine, pentru că avem producţia sub cheie. Am încheiat recoltatul grâului în România, urmare a acţiunii concrete şi a efortului pe care l-au făcut fermierii în ţară. Acum întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea pe care o avem asigură pe de o parte necesarul de consum al ţării, iar pe de altă parte avem şi disponibilităţi pentru export. Într-un cuvânt avem pâine şi nu sunt motive de îngrijorare din acest punct de vedere", a susţinut ministrul Agriculturii.
Cu toate acestea, şeful MADR nu a dorit să anunţe care este producţia de grâu obţinută în acest an, motivând că ar putea influenţa piaţa având în vedere situaţia specială din Ucraina şi din bazinul Mării Negre.
"Producţia este mai mică decât anul trecut, dar nu aş da cifre, pentru că nu doresc ca prin comunicările mele să influenţez într-un fel sau altul piaţa, ştiind că preţul acum fluctuează. Sunt aceste situaţii speciale în Ucraina şi bazinul Mării Negre este acum sub o presiune a posibilităţii de comercializare. Din acest punct de vedere mă abţin să precizez care este producţia, dar categoric voi anunţa (...) prin informarea publică în aşa fel încât ţara să ştie pe ce se bizuie", a transmis Petre Daea.
În ceea ce priveşte calitatea grâului din acest an, şeful MADR a precizat că "grosso modo este este un grâu bun", adăugând că în anii secetoşi, de regulă, indicii de calitate sunt mai ridicaţi.
"În privinţa calităţii sunt diferiţi indicii de calitate, dar grosso modo este este un grâu bun. De altfel, se cunoaşte că în anii secetoşi indicii de calitate sunt mai ridicaţi la aceste produse", a explicat Petre Daea.
Potrivit celor mai recente date transmise de MADR, seceta pedologică a afectat până în prezent o suprafaţă totală de 160.670 hectare, în 24 judeţe, centralizarea vizând culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, orz, orzoaică şi triticale.
Anul trecut, România a ocupat locul patru în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu, cât şi al producţiei, după Franţa, Germania şi Polonia, cu 2,175 milioane hectare, respectiv 10.433.800 tone.