Cheltuielile cu toate pensiile speciale din România au crescut cu 60%, în perioada 2016 - 2020, în condițiile în care taxarea muncii pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană , a scris marți, 2 februerie, pe Facebook, ministrul Economie, Claudiu Năsui.
"Cum se face că pentru unii sunt mereu bani? Eliminarea tuturor pensiilor speciale trebuie să fie o prioritate pentru orice partid care își dorește binele României. În perioada 2016 - 2020, cheltuielile cu toate pensiile date prin legi speciale au crescut cu 60%. Un procent semnificativ. Pensiile ajung la niveluri exorbitante, de invidiat chiar și pentru cetățeni ai celor mai bogate țări de pe glob: 78.000 de lei pe lună, adica 16.000 de euro pe lună. În același timp, taxarea muncii în România pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană. Și, deloc întâmplător, tot la noi este și sărăcia în muncă cea mai mare, adică cei care, deși au loc de muncă și muncesc, tot în sărăcie se regăsesc. Toate acestea nu sunt inevitabile. Putem să găsim bani și pentru reducerea impozitării muncii pe cele mai mici salarii și să scoatem milioane de români din sărăcie. Am candidat cu această idee centrală în campania electorală, iar ea se regăsește în programul de guvernare votat în Parlament", susține Claudiu Năsui.
Ministrul Economiei a menționat că nu are nicio problemă cu acele pensii mari pe care le primesc persoanele care au economisit bani pe parcursul vieții, însă nu poate fi de acord cu pensia specială provenită "din banii pe care statul ni-i ia nouă, adică din banii noștri de taxe și impozite".
"Nu am nicio problema cu pensiile mari. Daca cineva ajunge la acea sumă pentru ca a economisit bani toată viața. I-a plasat în fonduri de pensii care i-au dat randament și după o vârstă decide să trăiască din acei bani. Bravo lui. Chiar ar fi o poveste de succes pe care ar trebui să o lăudăm. Aici însă nu e vorba de nicio poveste de succes. Pensia în cauză vine din banii pe care statul ni-i ia nouă, adică din banii noștri de taxe și impozite. Singura poveste de spus acolo este cea a unor privilegii date de stat celor mai influenți politic", a arătat Claudiu Năsui.