Sistem de semaforizare funcțional la intersecția străzilor Calea Mănăștur - Oțetului - Calea Moților – Mărginașă

Începând de joi, 5 octombrie, s-a pus în funcțiune instalația de semaforizare de la intersecția străzilor Calea Mănăștur - Oțetului - Calea Moților - Mărginașă. Măsura are drept scop creșterea siguranței tuturor participanților la trafic care circulă prin această intersecție.

“Ca și element de noutate adus de noua organizare geometrică a intersecției este permiterea virajului la stânga dinspre Calea Mănăștur spre strada Oțetului. De asemenea, se poate ajunge din cartierul Zorilor în zona Sălii Polivalente BTarena și în cartierul Grigorescu. Rugăm conducătorii auto și pietonii să circule cu prudență în zona menționată și să respecte reglementările de circulație”, transmit reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.